Cui aparține un manuscris scris cu AI în UE?

În orice discuție despre AI și manuscrise apare, la un moment dat, întrebarea cui îi aparține cartea. Nu e locul de unde să începi. În dreptul de autor european, un text pe care modelul l-a produs singur nu este operă, deci nu există un proprietar despre care să discutăm. Întrebarea care îți decide poziția este mai îngustă: dacă te întreabă un editor sau apare o dispută, ce poți pune pe masă ca să arăți că textul este al tău? Ce urmează este o explicație, nu consultanță juridică. Un contract sau politica unui editor pot cere mai mult decât legea.

Ce trebuie să fie adevărat înainte de a discuta despre proprietar?

Dreptul de autor protejează o operă originală, iar originalitatea are în dreptul UE un sens precis. În Infopaq, în 2009, Curtea de Justiție a generalizat un test scris inițial pentru fotografii, baze de date și programe: obiectul trebuie să fie creația intelectuală proprie a autorului. Hotărârile de mai târziu au nuanțat formula. În Cofemel, Curtea a reținut că un obiect este original atunci când îi reflectă personalitatea autorului, ca expresie a alegerilor sale libere și creative. Un studiu comandat de Comisia Europeană în 2020, despre AI și proprietate intelectuală, citează exact această frază și își construiește analiza pe ea.

Originalitatea nu înseamnă efort și nici calitate. Un manuscris scris timp de zece ani, fără nicio alegere proprie, nu e mai protejat decât unul scris într-un weekend. Testul urmărește un lanț de decizii care puteau ieși altfel și care se văd în text.

A doua condiție este autorul uman. Același studiu o spune direct: o creație generată în întregime de un sistem AI, fără niciun efort intelectual uman, este exclusă de la protecția prin drept de autor. Studiul adaugă că cerința nu exclude operele făcute cu ajutorul unei mașini, atât timp cât contribuția umană atinge pragul de originalitate. Comparația din jurisprudență este aparatul de fotografiat. Fotografia e protejată deși obiectivul a făcut aproape toată optica, pentru că omul a ales cadrul, momentul și lumina.

Nu există o normă europeană scrisă special pentru rezultatele AI. Un briefing de cercetare al Parlamentului European din decembrie 2025 o spune deschis și adaugă că jurisprudența Curții și practica statelor membre arată o nevoie puternică de creativitate umană. Deci nu avem o lege nouă, ci testul vechi aplicat unor fapte noi. Cine îți spune că lucrurile sunt lămurite îți dă o presupunere.

Un detaliu contează pentru atribuire. Drepturile patrimoniale sunt armonizate, dar drepturile morale nu sunt, cum notează pagina Comisiei despre dreptul de autor. Dreptul de a fi numit autor depinde deci de legea națională. Încă un motiv să păstrezi dovezi: regula nu este aceeași peste tot.

Ce se întâmplă cu un manuscris scris doar de model?

Rămâne în afara protecției. Are două consecințe, iar a doua e cea pe care autorii o subestimează. Prima: nu poți împiedica pe nimeni să folosească un text care nu e operă. A doua: promisiunea furnizorului că îți dă rezultatul nu transferă nimic de valoare, pentru că nu există nimic de transferat. Un capitol generat integral nu e un activ prost protejat. Nu e un activ.

Studiul e tranșant cu utilizatorul care doar dă prompturi. Când rolul lui se reduce la un prompt inițial sau la apăsarea unor butoane, el nu este autor, la fel cum cel care joacă un joc video nu deține filmarea. Este cazul pe care un scriitor trebuie să îl evite, iar evitarea nu ține de formularea promptului, ci de ce se întâmplă după răspuns.

Există și o frază încurajatoare în aceeași analiză. Chiar și un rezultat neașteptat, cvasi-aleator, poate deveni operă protejată în etapa de redactare. Legea nu întreabă de unde vin propozițiile. Întreabă dacă textul publicat exprimă alegeri care sunt ale tale. Redactarea este locul unde alegerile devin vizibile și, totodată, cel mai ușor de documentat.

Ce alegeri contează și cum le arăți?

Studiul folosește un model în trei faze: concepție, execuție și redactare. E o descriere, nu o normă, dar e o hartă utilă. Concepția este ce este cartea: premisa, structura, vocea, decizia despre ce lași afară. Execuția este munca scenă cu scenă, inclusiv ce ceri modelului și ce respingi. Redactarea este trecerea care transformă o ciornă în textul publicat: tăieri, reordonări, rescrieri, corecturi de fapt și de ton.

O instanță sau un editor nu vor citi jurnalul de conversații pentru atmosferă. Vor căuta decizii identificabile într-una dintre faze, care se regăsesc în textul final. De aceea dovada trebuie să arate alegeri, nu ore. Un dosar de ciorne arată că ai muncit. Un diff arată că ai decis.

Ce ar trebui să păstreze un scriitor?

• Rezultatul brut, exact cum l-a returnat modelul, înainte de editare. Fără el, diff-ul nu are cu ce să se compare.
• Prompturile, cu data, modelul și versiunea. Un prompt este o decizie despre direcție chiar și atunci când rezultatul este aruncat.
• Ciornele din fiecare etapă, sub control de versiune. Proza în text simplu și un depozit git funcționează mai bine decât majoritatea programelor de scris, pentru că fiecare commit este o instantanee datată și imuabilă, iar fiecare modificare este un diff.
• Diff-ul dintre ce a returnat modelul și ce ai publicat. Este cel mai util artefact pe care îl poți ține. Este forma contribuției tale, în ordinea în care ai făcut-o.
• Exporturi datate la fiecare etapă importantă, în PDF, ca textul să aibă o formă fixă în afara fișierelor de lucru.
• Corespondența editorială: notele editorului, răspunsurile tale, versiunea acceptată.

Două precizări cinstite despre date. Ora de modificare a unui fișier se schimbă ușor și nu dovedește aproape nimic. Amprenta unui fișier arată că este același fișier mai târziu, nu că exista la o anumită dată. Un marcaj temporal de încredere, de la o autoritate de timestamping, leagă amprenta de un moment. Dacă miza e destul de mare încât să ai nevoie de probă, acesta este mecanismul și costă puțin. Pentru majoritatea autorilor, un depozit cu commituri datate și câteva exporturi este proporțional.

Ține materialul unde supraviețuiește. Istoricul conversațiilor se păstrează după termenii furnizorului, poate fi șters și nu este gândit ca arhivă. Exportă ce contează în ziua în care faci lucrul respectiv.

Regulamentul AI decide proprietatea?

Nu. Articolul 50 din Regulamentul (UE) 2024/1689, AI Act, este o normă de transparență, iar Comisia descrie scopul ei ca adresare a riscurilor de înșelare și manipulare. Reglementează divulgarea. Nu spune nimic despre cine deține drepturi.

Două alineate contează pentru un scriitor. Articolul 50(2) pune în sarcina furnizorilor de sisteme generative obligația de a marca rezultatele sintetice într-un format citibil de mașină, astfel încât să fie detectabile ca generate artificial. Obligația stă la compania care livrează modelul, nu la tine. Articolul 50(4) pune în sarcina implementatorilor, adică a celor care folosesc sistemul, obligația de a divulga textul generat de AI publicat cu scopul de a informa publicul în chestiuni de interes public și de a divulga deepfake-urile. Obligațiile de transparență se aplică din 2 august 2026. Comisia a publicat un cod de practică voluntar despre marcare și etichetare și un set de pictograme UE, dar obligațiile în sine sunt lege.

Pentru un roman, latura de interes public probabil nu se aplică. Excepția merită citită oricum. Obligația de divulgare pentru text dispare acolo unde conținutul a trecut prin revizuire umană sau control editorial și o persoană fizică ori juridică are responsabilitatea editorială a publicării. Legea tratează altfel textul revizuit și editat responsabil față de textul scos direct din model. Este aceeași distincție pe care o face dreptul de autor, obținută din altă direcție, și încă un motiv să păstrezi urma editării.

Ce îți dau de fapt termenii furnizorului?

Ambii furnizori mari spun acum că rezultatul este al tău. Termenii de utilizare OpenAI precizează că, între tine și OpenAI și în măsura permisă de legea aplicabilă, tu deții rezultatul și că OpenAI îți cesionează tot dreptul, titlul și interesul pe care le are asupra lui, dacă există. Termenii comerciali Anthropic spun că clientul își deține rezultatele și că Anthropic renunță la orice drept primit asupra conținutului clientului; documentul este datat 17 iunie 2025.

Citește nuanțele. În măsura permisă de legea aplicabilă. Dacă există. Un contract poate muta drepturi care există. Nu poate crea un drept de autor asupra unui text care nu este operă. Deci termenii lămuresc dacă furnizorul îți va pretinde ceva. Nu lămuresc dacă există ceva de pretins. Aceiași termeni OpenAI adaugă că rezultatul poate să nu fie unic și că alți utilizatori pot primi rezultate similare, ceea ce este un avertisment corect despre a te baza pe text ca atare.

Verifică și care termeni ți se aplică. Termenii pentru consumatori, cei pentru firme și cei pentru API diferă și se schimbă. O clauză citită anul trecut poate să nu fie cea care guvernează contul de astăzi.

Ce contract te leagă zi de zi?

Pentru majoritatea autorilor, documentul operativ nu este cel al modelului. Este contractul de editură, contractul de muncă, comanda clientului sau politica platformei. Acestea pot cere să declari utilizarea AI, să garantezi că nu ai folosit AI, să indemnizezi pe cineva dacă apare o pretenție sau să livrezi un lanț curat de titlu. Niciuna dintre ele nu este drept de autor. Toate te leagă mai strâns decât dreptul de autor, pentru că sunt o promisiune pe care ai semnat-o.

Citește clauzele înainte să termini manuscrisul, nu după. Dacă un contract cere o urmă a modului în care a fost produs textul, rutina de mai jos o produce ca efect secundar.

Ce rutină face dovada aproape gratuită?

• Ține manuscrisul într-un depozit git. Fă commit la sfârșitul fiecărei sesiuni de lucru, cu un mesaj care spune ce s-a schimbat și de ce.
• Salvează fiecare răspuns al modelului pe care îl folosești într-un dosar datat, înainte de a-l edita, inclusiv pe cele pe care le respingi.
• Notează promptul și modelul lângă fiecare răspuns salvat.
• Exportă un PDF la fiecare etapă a manuscrisului și păstrează-l.
• Nu edita niciodată singura copie. Versiunea brută este dovada; versiunea editată este cartea.

Așa construim și uneltele de scris. Vellum, pluginul nostru pentru ficțiune lungă, ține manuscrisul ca fișiere pe disc, cu schiță, praguri de verificare și un state card, așa că urma redactării există fără să o întrețină cineva manual. Principiul este mai vechi decât AI-ul: opera pe care o poți descrie este opera pe care o poți apăra.

Ce se schimbă dacă iei asta în serios?

Începi să tratezi rezultatul modelului ca produs și începi să îl tratezi ca material. Modelele sunt bune să producă un pasaj plauzibil și slabe să știe de ce pasaj are nevoie cartea. Alegerile care fac manuscrisul al tău sunt cele pe care le iei împotriva primului răspuns: ce păstrezi, ce tai, ce contrazici, ce rescrii până când propoziția sună a tine. Aceleași alegeri sunt, convenabil, cele pe care o urmă le poate arăta.

Dacă scrii cu un model și publici rezultatul, dreptul de autor nu îți va cere să dovedești că nicio mașină nu a fost implicată. Îți va cere ce ai contribuit. Ține răspunsul unde îl poți găsi. Pentru partea mai largă de conformare, ghidul nostru despre AI Act pentru firme mici acoperă obligațiile care se aplică unei companii, nu unui manuscris.